Astăzi vă spunem povestea unui cuplu, să îi numim Mihai și Ana. Cei doi nu au fost niciodată cuplul perfect, însă s-au căsătorit și au făcut un copil, crezând că acesta îi va apropia. Totuși, nu a depins de venirea pe lume a copilului, fericirea lor.
TÂNĂRUL VENEA DINTR-O FAMILIE ÎNSTĂRITĂ, DE OAMENI CU CARTE ȘI BOGAȚI, IAR ANA NU A AVUT NOROCUL LUI, EA AVEA O FAMILIE SĂRACĂ, IAR PĂRINȚII NU AVEAU PREA MULTĂ CARTE.
În cele din urmă, această diferență a dus la inevitabilul divorț.
Într-un final, diferența dintre ei a dus la divorț. Divorț după care avea de pierdut cel mai mult Mihai, pentru că fiul lor urma să rămână cu mama, iar aceasta nu prea părea să-i lase să se vadă des.
ÎNTR-ADEVĂR, AȘA A FOST, ANA, IMEDIAT DUPĂ DIVORȚ ȘI-A LUAT BĂIATUL ȘI A PLECAT LA MAMA SA, FĂRĂ SĂ-I LASE ADRESA ȘI LUI MIHAI, LUCRU CARE L-A ZDROBIT.
Bărbatul a suferit foarte mult din cauza că fiul său nu-l mai aștepta nerăbdător acasă.
După jumătate de an, în care nu și-a văzut fosta soție și copilul, Mihai a primit un apel de la o femeie. După câteva vorbe, el și-a dat seama că este un reprezentant de la protecția copilului. Aceasta l-a anunțat că fosta sa soție a decedat și că ar fi bine ca el să vină să-și ia fiul.
Ajungând la organele de protecție, Mihai a aflat că Ana a decedat în urmă cu mai mult timp din cauza intoxicației cu alcool, iar fiul lor era îngrijit de o bătrână, la care ea îl lăsase încă înainte de sfârșitul său tragic.
Deși circumstanțele erau triste, Mihai era foarte fericit că își va poate crește feciorul. Dar până atunci el trebuia să-l ia de la bătrâna, care îi era și străbunică.
CHIAR DACĂ S-A BUCURAT FOARTE MULT SĂ-ȘI VADĂ TATĂL, BĂIATUL A REFUZAT SĂ PLECE, APUCÂNDU-SE STRÂNS DE PICIORUL FEMEII ȘI ZICÂNDU-I: „BUNICO, SĂ NU MĂ DAI TATEI”.
Bărbatul nu știa ce să facă, era evident că relația dintre ei era foarte strânsă, ambii erau cu lacrimi în ochi.
Atunci Mihai a decis că va lua o decizie a doua zi dimineață, cu mintea limpede. Ceea ce a și făcut: de cu zori, bărbatul i-a zis bătrânei să-și strângă lucrurile și să meargă și ea cu ei. S-a gândit că perioada de adaptare cu tatăl și de despărțire de străbunica va fi mult mai ușoară pentru băiat, dacă vor trăi o perioadă toți împreună.
Doar că la fel ca și băiatul, Mihai s-a atașat foarte mult de bătrână. Era imposibil să reziști cozonacului făcut de ea, poveștilor spuse, grijei sale nemărginite și vorbelor calde.
Bătrâna a rămas cu ei până ce s-a stins din viață.