Oamenii se împart în două categorii mari şi late: buni şi răi. Vom vorbi azi despre cei dintâi, despre oamenii cu suflet curat, buni, blânzi şi înţelepţi, care merită tot ce-i mai bun în Cer şi pe Pământ. Aceştia şi-ar da şi viaţă pentru cei de lângă ei.
Iată care sunt zodiile cu sufletul curat:
Taur
Conduci în topul bunătăţii. Eşti foarte sensibilă la greutăţile celorlalţi şi eşti mereu gata să le oferi o mâna de ajutor fără chiar să ţi-o fi cerut. Suferinţa celorlalţi te impresionează cel mai şi cel mai mult şi faci tot posibilul să le-o alungi.
Nu eşti genul de persoană care să bârfească la colţ de stradă, la telefon sau pe Facebook. Nu ştii ce este aceea răutate, motiv pentru care nici n-ai face vreodată ceva imoral.
Rac
Eşti trup şi suflet pentru oamenii de lângă tine. Le-ai oferi şi viaţa ta dacă ţi-ar cere-o sau dacă ai şti că le e de ajutor la ceva. Ţii foarte mult la familie şi la prieteni şi ai renunţa la plăcerile tale într-o secundă pentru a le fi lor bine.
Eşti mereu umărul pe care aceştia pot să plângă şi braţul pe care pot să se sprijine. Ţi-ai dori ca toată lumea să fie fericită, motiv pentru care faci din asta un scop în viaţă.
Fecioară
Poate că nu eşti tu chiar sensibilă şi caldă, dar cu siguranţă eşti genul de persoană care n-ar face nimic că să îi rănească pe ceilalţi. Îţi e clar că nu poţi schimba anumite lucruri, motiv pentru care faci tot posibilul să acţionezi cât mai corect cu putinţă.
Nu eziţi să îi ajuţi pe cei din jur, fiind un om de bază oriunde te-ai duce. Fugi de bârfă şi nu suporţi oamenii care lovesc pe la spate tocmai pentru că tu n-ai face-o niciodată