Horoscop Azi

Zodiile trimise Dumnezeu pe Pământ cu o menire importantă

Cel de Sus le-a încredințat unora misiuni speciale pentru că sunt capabili să le ducă la bun sfârșit și pentru că au capacitatea de a-i influența pe ceilalți să facă lucruri bune.

Iată care sunt zodiile trimise de Dumnezeu pe Pământ cu o menire importantă.

Leu

Dumnezeu te-a trimis pe acest pământ pentru a-i face cunoscută lucrarea divină. Ești o persoană cu calități incontestabile de lider, ești un om frumos fizic, dar și spiritual.

Ai demnitate, tărie de caracter și elti capabil să iei decizii corecte și să fii inspirație pentru toți. Divinitatea te-a înzestrat cu foarte multe calități, pe care să le arăți și celorlați.

Gemeni

Dumnezeu ți-a oferit o creativitate nelimitată și o inteligență emoțională aparte.

Trebuie să îți pui în valoare creativitatea, să concepi lucruri frumoase, care să-i atingă și să-i inspire pe ceilalți.

Ești o persoană inteligentă, care poate cu ușurință să își dea seama ce e în sufletul celorlalți și știi exact ce să le spui pentru a le readuce încrederea în sine și pentru a le alina suferința. Folosește-ți aceste atribute și răspândește creația divină.

Balanță

Dumnezeu te-a înzestrat cu o blândețe deosebită, cu diplomație și cu eleganță.

Tu ai menirea de a fi un mediator între ceilalți, de a promova armonia și pacea și de a aduce echilibrul în această lume.

Ai capul pe umeri și o minte sănătoasă pe care o poți folosi pentru a rezolva cu ușurință problemele apărute.

Cunoști puterea cuvântului și știi exact ce trebuie să spui, indiferent de context. Ai puterea de a fi un adevărat soldat al dreptății și trebuie să o folosești.

Menirea spirituală pentru fiecare zodie
Menirea spirituala a zodiei Berbec

Berbecul are menirea de a-i face pe ceilalti sa fie constienti de importanta vietii si a creatiei. Persoane cu spirit de conducator si cu respect de sine, nativii acestei zodii au rolul de a-i indruma pe ceilalti pe calea cea dreapta.

Menirea spirituala a zodiei Taur

Taurul este destinat unei munci marete, in care este nevoie de multa rabdare. Nativii acestui semn zodiacal au abilitatea de a face lucruri importante si nu depind de ceilalti pentru a-si desavarsi opera. Persoane cu simt practic, Taurii au taria de a duce la bun sfarsit ceea ce isi doresc.

Menirea spirituala a zodiei Gemeni

Menirea Gemenilor este cunoasterea. Le plac provocarile si cauta sa gaseasca raspuns la cele mai dificile intrebari. Inzestrati cu abilitatea de a asculta si de a gasi intelesuri adanci in toate problemele,

Gemenii vor acumula multe cunostinte si le vor impartasi, apoi, cu ceilalti, pentru a putea arata tuturor ce secrete ascunde lumea.

Menirea spirituala a zodiei Rac

Racul are datoria spirituala de a-i invata pe ceilalti ce inseamna emotia.

Nativul zodiei Rac i va face pe ceilalti sa rada sau sa planga si le va starni acestora puternice trairi sufletesti. Racii nu vor fi singuri in aceasta provocare si vor avea mereu familia alaturi.

Menirea spirituala a zodiei Leu

Leii au scopul de a-i face pe ceilalti constienti de frumusetea vietii. Firi nobile si mandre, acestia isi vor pune puterile in scopul binelui general si vor fi un exemplu pentru ceilalti.

Menirea spirituala a zodiei Fecioara

Fecioarele au abilitatea de a cerceta tot ceea ce a facut omul in aceasta lume. Cei nascuti sub acest semn zodiacal ii vor face pe ceilalti constienti atunci cand gresesc si ii vor ajuta sa previna erorile, astfel incat sa poata atinge desavarsirea.

Pentru a realiza acest lucru, Fecioarele au fost inzestrate cu darul puritatii gandirii.

Menirea spirituala a zodiei Balanta

Balanta are misiunea de a-i ajuta pe oameni sa inteleaga ca au datorii fata de ceilalti. Balantele cunosc sentimentul fraternitatii mai bine decat oricine si cauta echilibrul si echidistanta in tot ceea ce fac.

Nativii acestei zodii au talentul de a uni ce este dezbinat si de a le readuce semenilor calmul si linistea in viata.

Menirea spirituala a zodiei Scorpion

Scorpionii au menirea de a patrunde in mintile oamenilor si sa ii studieze pe acestia. Acest lucru este, insa, unul dificil, pentru ca de multe ori vor descoperi ceva care le va produce amaraciune. Cu toate acestea, prin capacitatea lor de a descoperi ce se intampla in interiorul semenilor, Scorpionii nu vor fi niciodata luati prin surprindere.

Menirea spirituala a zodiei Sagetator

Sagetatorul are menirea spirituala de a aduce bucuria in viata semenilor. Inzestrat cu puterea de a-i face pe ceilalti sa rada, nativul Sagetator le va reda speranta celorlalti prin fericirea pe care o emana. Desi vor trece prin mult incercari, Sagetatorii o vor face cu zambetul pe buze si vor fi o inspiratie pentru altii.

Menirea spirituala a zodiei Capricorn

Capricornul are datoria de a-i invata pe ceilalti sa munceasca. Nu este o misiune usoara, deoarece va purta multe greutati pe umar, dar din toate va iesi triumfator si va fi un model de urmat pentru semenii sai.

Menirea spirituala a zodiei Varsator

Varsatorii sunt vizionari si au misiunea de a schimba lumea prin calitatile lor. Acest lucru va aduce multa responsabilitate, iar de multe ori vor simti durerea singuratatii pe acest drum. Dar tot efortul lor nu va fi in zadar si vor fi respectati de toata lumea.

Menirea spirituala a zodiei Pesti

Nativii acestei zodii au una dintre cele mai dificile misiuni. Ei vor cunoaste din plin suferinta, dar acest lucru ii va face sa descopere unul dintre sentimentele cele mai de pret ale omenirii: compasiunea.

La randul lor, ii vor invata si pe altii ce inseamna compasiunea si vor conlucra pentru a face lumea un loc mai bun.