Nativele acestui semn zodiacal caută în permanență un partener care să le ofere siguranță. Problema este că ele își dau seamna că, indiferent lângă cine s-ar afla, nu reușesc să simtă acel confort.
Taurii au un simț puternic al securității materiale și, de teama că nu vor găsi persoana potrivită care să le ofere asta, se zbat și depun toate eforturile posibile, pentru a și-o asigura pe cont propriu.
Reprezentanta acestui semn zodiacal este puternică, stabilă, muncitoare, cu un dezvoltat simț al afacerilor și încrezătoare în forțele proprii. Are toate atributele unei femei puternice și caută totuși acea securitate la partenerul ei.
Ceea ce este normal. Numai că, există o singură problemă: de fiecare dată când se entuziasmează că l-a întâlnit pe bărbatul perfect, își dă seama că siguranța ei este pusă în pericol. Că el nu îi oferă ceea ce ea are nevoie, devine nesigură de propria-i persoană, lucru care nu îi place.
Pentru că viața pe care și-a proiectat-o este o viață lipsită de griji, deci fără probleme. Totuși, ceva în lăuntrul lor declanșează teama că nu vor avea asigurate toate acestea. Și asta se întâmplă exact în momentul în care se pare, Taurul are de toate: iubit, bani, mult râvnita siguranță.
Aceasta este marea nemulțumire pe care reprezentantele acestei zodii o vor purta cu ele toată viața. De aceea, bărbatul de lângă ele, pe lângă faptul că trebuie să aibă putere financiară, trebuie să aibă puterea de a face față schimbărilor din sufletul nativei din Taur. Pe lângă tabieturile și răsfățul de care are nevoie în mod constant și care trebuie să îi fie asigurate, Taurului îi place să fie surprins. Nimic nu o măgulește mai tare pe nativa din Taur decât mici surprize, pe care le consideră dovezi de iubire.