Horoscop Azi

Cum indepartezi vopseaua de par daca te-ai patat pe fata?

Cand iti vopsesti parul acasa, indiferent daca faci asta singura sau rogi pe cineva sa te ajute, exista riscul sa iti patezi pielea. Chiar daca ai invatat sa folosesti o crema pentru a contura fruntea, vopseaua poate atinge totusi pielea si, mai mult, poate cadea accidental in timpul aplicarii si pe alte zone ale fetei, cum ar fi nas sau obraji. Nu mai vorbim despre urechi si ceafa, care sunt atinse inevitabil, iar daca ai optat pentru o nuanta inchisa iti va fi mult mai greu sa cureti ulterior.

Ce e de facut?

Specialistii au la salon produse specifice profesionale pe care le folosesc in acest scop. Acasa, insa, poti incerca sa cureti cu ce ai la indemana.

Ideal e sa clatesti zona atinsa cu apa si sapun de indata ce remarci ca te-ai murdarit. Cu cat lasi mai mult vopseaua sa actioneze, cu atat creste riscul sa ramai cu pielea patata.

O alta varianta este ca atunci cand iti clatesti parul de vopsea sa masezi zona patata cu o suvita de par pe care exista inca produsul colorant. E o varianta care poate functiona, intrucat vopseaua din par inca nu e uscata si o poate dizolva partial pe cea de pe piele.

Daca ai ramas totusi cu pete vizibile si dupa aceea, poti incerca sa cureti cu lotiune micelara, o solutie care de obicei functioneaza foarte bine.

Poti incerca si cu un demachiant clasic, folosit cu miscari circulare, insa nu va avea un efect la fel rapid.

Nu incerca sa folosesti acetona sau dizolvant, mai ales ca risti sa iti intre si in ochi. Poti, totusi, sa dizolvi putin detergent de rufe in apa si sa stergi usor cu un disc demachiant inmuiat in solutie. Este o varianta cu potential iritant, insa daca nu freci foarte mult si apasat, o poti lua ca solutie de urgenta.

Detergentul de vase e si el degresant, cu actiune puternica. Il poti incerca in acelasi fel, mai ales daca ai o formula dedicata folosirii de catre persoane cu pielea sensibila.

Aceste tipuri de detergenti au efect rapid, insa ideal e sa ai rabdare si sa incerci mai degraba sa cureti cu un ulei pentru bebelusi, daca ai asa ceva in casa, ori cu ulei de masline. Acestea inmoaie pielea si faciliteaza indepartarea petelor de culoare intrate in pori.

Leacuri „babesti”
La o scurta cautare pe Google poti afla ca exista persoane care folosesc in acelasi scop scrum de tigara, frecat usor pe piele. Este o formula care are, deasemenea, un mare potential iritant si la care poti apela doar daca ai tigari la indemana.

O alta metoda interesanta este sarea de lamaie, dizolvata in apa. In solutia obtinuta inmoi o discheta demachianta si stergi apoi zonele patate cu miscari usoare, circulare. Pielea se va inrosi putin si daca ai deja mici iritatii sau zone afectate de acnee, o sa te usture, insa va fi suportabil.

Daca vopseaua de par a ajuns accidental si pe haine, poti pulveriza putin fixativ pe pata, apoi clatesti haina complet.