Tocmai ai finisat de amenajat interiorul modern în casă, iar o lună mai târziu noua bucătărie deja seamănă cu cea veche? Îți sună cunoscut? Hai să ne clarificăm, cum să eviți această situație și ce trebuie îndată să arunci la gunoi.
7.Totul, pe ce există imagini cu mâncare
Este evident, că bucătăria este predestinată pentru mâncare. Iată de ce este prea de tot să demonstrezi asta cu ajutorul fațadelor cu portocale desenate, brâului din sticlă cu imaginea căpșunilor, șervețelelor cu cafea și borcanelor cu imaginea crupelor pe ele.
6.Veselă de diferite culori
Abundența de culori este acceptabilă doar în cazul când acestea fac parte din întregul interior. Însă, dacă farfuriile nu se combină între ele, atunci ar trebui să te desparți de ele. Dacă nu poți decide ce culoare să alegi, optează pentru variante neutre – alb, negru, gri, bej. O altă variantă reușită poate fi combinația dintre două culori accentuate.
5.Containere din staniu
Cutiile multicolore cu desen nu doar că nu arată prea atrăgător, dar și nu reprezintă cea mai bună de metodă de a păstra alimentele. O alternativă reușită pot deveni borcanele transparente din sticlă sau vasele din ceramică.
4.Produsele chimice de uz casnic
Ambalajul produselor chimice de uz casnic rareori se deosebește printr-un design stilat. Și dacă în camera de baie deja toți s-au obișnuit să toarne săpunul lichid în dozator special, care se potrivește interiorului după stil, atunci la bucătărie încă mai poți întâlni sticla de 1 litru de Fairy.
3.Tocatoare de bucătărie din plastic
Calitatea lor lasă de dorit, iar designul este capabil să distrugă orice interior, chiar și a celei mai stilate și moderne bucătării. De aceea, alege tocatoare de bucătărie din lemn natural sau piatră artificială.
2.Fețe de masă din peliculă
Fața de masă din peliculă este practică – poate fi ușor ștearsă. Dar, în ,,zona murdară” de pregătire a bucatelor în genere ar fi mai bine să renunți la fața de masă – folosește blatul de bucătărie. Iar pentru masa unde întreaga familie mănâncă, alege o stofă nu prea scumpă, dar naturală.
1.Sacoșe
Se spune că devii cu adevărat adult, atunci când în casa ta apare o sacoșă cu sacoșe. Chiar dacă îți pare că ele sunt ascunse cu minuțiozitate, oricum acestea se pot împrăștia ca un foc de artificii prin toată bucătăria în cel mai nepotrivit moment. Alege un container special pentru sacoșele din polietilenă, îți va fi mult mai convenabil să le găsești și astfel vei evita riscul de a strica designul bucătăriei tale.