Frumoase, deștepte, și cu multe zerouri în conturi. Aceste femei chiar le au pe toate. Din modul în care acestea au reușit să devină bogate și mai apoi cunoscute în toată lumea, poate fiecare să învețe câte ceva. Unele sume te-ar putea pur și simplu surprinde!
1. Marie Besnier Beauvalot
Femeia în vârstă de 35 de ani are astăzi o avere estimată la aproximativ 2,5 miliarde de dolari. În anul 2000 aceasta a moștenit, alături de frații săi o companie care se ocupa cu producerea de produse lactate.
2. Elizabeth Holmes
Elizabeth Holmes are 32 de ani și o avere care ajunge la 4,5 miliarde de dolari. Aceasta a renunțat să își mai facă studiile în cadrul Universității Stanford pentru a pune bazele Theranos, care este astăzi o companie de testare a sângelui.
Banii pe care aceasta îi obține în urma afacerii sale îi inveștește în educație.
3. Charlotte Casiraghi
Charlotte Casiraghi are acum vârsta de 30 de ani și o avere evaluată la 5,7 miliarde de dolari. Ea este cel de-al doilea copil al prințesei de Monaco, Caroline și a lui Stefano Casiraghi, un industriaș din Italia.
Charlotte este pe locul opt în lista urmașilor la tronul palatului de la Monaco.
4. Perenna Kei
Tânăra are doar 26 de ani și o avere netă de aproximativ 1,3 miliarde de dolari. Perenna Kei deține 85% din Logan Property Holdings. Acest lucru se datorează unei combinații dintre încrederea familiei și mai multe afaceri.
Această firmă se ocupă în pricipal cu vânzarea de proprietăți imobiliare în Shenzhen, un oraș din cadrul republicii populare Chineze.
5. Sara Blakely
Sara Blakely are 45 de ani și o avere de aproximativ 1 miliard de dolari. Femeia este fondatoarea companiei americane Spanx, care se ocupă cu producerea de lenjerie intimă, jambiere și pantaloni.
6. Aerin Lauder
Aerin Lauder are 46 de ani și o avere estimată la 1,85 de miliarde de dolari. Ea este una dintre moștenitoarele liniei care se numește Estee Lauder și deține 16 milioane de acțiuni din totalul companiei.
În plus femeia mai are propria linie de modă, parfumuri, produse cosmetice, și chiar piese de mobilier, cunoscută sub numele de Aerin.
7. Tamara Ecclestone
În vârstă de 32 de ani, Tamara Ecclestone are o avere care ajunge la 3,6 miliarde de dolari. Ea este fiica miliardarului Bernie Ecclestone, care este directorul excetiv al Formula One Group.
8. Dylan Lauren
Dylan Lauren este fiica designerului de modă Ralph Lauren și are o avere netă de 4,7 miliarde de dolari. În loc ca aceasta să meargă pe urmele tatălui său, Dylan și-a deschis un magazin de dulciuri, care este de fapt cel mai mare din toată lumea.
9. Amanda Hearst
Amanda are 32 de ani și o avere de 8,7 miliarde de dolari. Ea este moștenitoarea corporației Hearst. În plus ea mai este și fondatoarea Friend of Finn, o organizație care luptă pentru protejarea puilor de căței. De asemenea, Amanda mai este și asociat al Marie Claire.
10. Laurene Powell Jobs
Laurene Powell Jobs este soția foarte cunoscutului Steve Jobs și are o avere uriașă de peste 20 de miliarde de dolari. Este fondatorul companiei Emerson Collective, o organizație ce pledează pentru politici privind educația și reforma imigrației, justiție socială și conservarea mediului înconjurător.