Horoscop Azi

Povestea băiatului cu cei 4 bunici surzi – AUDE PENTRU PRIMA OARA

După ce copilul lui Avah Cook, Elijah s-a născut, acesta a fost diagnosticat la scurt timp cu o pierdere profundă a auzului.

Mama a fost atât de descumpănită pentru că a avut impresia că bebelușul ei nu va auzi niciodată niciun sunet, și că acesta nu va ști cât de mult e iubit cu adevărat.

După primele 12 ore de la naștere bebelușul a fost supus clasicului test pentru auz și din păcate el nu a reacționat, totuși asistentele medicale au încurajat-o pe mama speriată, asigurând-o că uneori e nevoie de cel puțin 24 de ore pentru un rezultat sigur.

Dar și al doilea și al treilea test s-au soldat cu exact același rezultat. Părinții micuțului încercau să rămână optimiști totuși ei erau cumva convinși că lucrurile nu vor mai sta altfel, nu în perioada următoare cel puțin.
Soarta a făcut ca ambii părinți ai celor doi soți să fie surzi, iar Jason, soțul lui Avah să nu audă deloc cu urechea stângă.

Cu toate acestea proaspeții părinți erau încrezători pentru că amândoi au nepoate și nepoți perfect sănătoși din acest punct de vedere.

După ce au văzut însă că toate cele trei teste au fost nereușite ei au mers la un centru specializat anume pe această problemă de sănătate pentru mai multe investigații amănunțite.

Din fericire, acolo li s-a răspuns la fiecare întrebare cu detalii și pe înțeles. Așa, cei doi părinți, știau exact cu ce anume se confruntă.

Știau cum se numește afecțiunea micuțului lor. La prima vedere se pare că aceasta este genetică, dar și pentru stabilirea acestui lucru este nevoie de mai multe examene medicale.

Părinții lui Elijah au fost extrem de mulțumiți de medicul cu care au colabort pentru a-l face pe micuțul lor bine.
În ziua în care bebelușul a împlinit nouă săptămâni, acesta a reușit să audă pentru prima oară. Momentul va rămâne în istorie pentru că a fost imortalizat în format video.

În urma primelor reacții pe care le-a avut băiatul, părinții lui au fost extraordinar d emoționați. Aceștia au încercat cât mai putut să nu plângă pentru ca cel mic să nu se sperie.

Ei știau că este foarte important să rămână puternici de dragul puiului lor. Din acesl momentul Elijah a fost în stare să audă tot ce se întâmpla în jurul său și să reacționeze pe măsură.

Pentru medicii specialiști este foarte important să lucreze cu copii de la vârste extrem de fragede, pentru rezultate cu adevărat bune și durabile.

Bebelușul a avut noroc să ajungă atât de repede în fața audiologului și datorită faptului că părinții au luat în calcul mai multe variante, ținând cont și de istoria familiilor lor.

În cazul particular al lui Elijah partea cea mai dificilă a fost aceea că părinții sau medicul aveau nevoie de reacții clare din parte lui că aude clar ce se întâmplă.

Din fericire există și tehnologii foarte performante care îi ajută să își dea seama de starea băiatului în orice secundă.

Atunci când bebelușul va atinge vârsta de 7 luni și va putea sta singur drept, părinții vor mai face un test pentru a se asigura că aparatul auditive chiar funcționează.